Încredere

“Am încredere în tine până îmi înșeli încrederea.”

Am fost învățați poate de mici să fim atenți “cu oamenii”. Continuăm ca adulți să trăim relațiile într-o formă condiționată: “doar până când”.

Este însă Încrederea cea înșelată sau așteptarea noastră ca celălalt să se comporte conform dorințelor noastre?

Încrederea are ecosistemul ei, în care gravităm cu toată ființa și trăirile noastre. Putem continua a spune că e doar despre celălalt sau putem accepta ca este și despre noi… despre ce am decis să oferim, să vedem, să luam sau pur și simplu să uităm.

Ce avem acum de învățat este să fim atenți “la oameni”. Pilonii și resursele încrederii sunt dinamici, asemenea acțiunilor și reacțiilor, a comportamentelor noastre de zi cu zi, nu mereu conștiente, reverberând în substraturi mai subtile.

Sentimentul de pierdere e greu… frustrarea de a te simți mințit, trădat sau abandonat… atrag regretele și rușinea. De câte ori avem curajul să ne uităm la relație chiar și atunci când doare, sau când ne simțim dezamăgiți furioși …să ne uităm la alegerile noastre și să le înțelegem … să acceptăm locul din care celălalt și-a făcut propriile alegeri?

Nu este ușor, poate părea uneori sfâșietor și chiar imposibil. Însă dacă ii dai puțin timp și intenția “despre tine”, devine eliberator.

Ne legăm viața uneori prea ușor de oameni și situații când și ei sau ele se consumă, se transformă și merg mai departe. Să alegi să mergi mai departe « cu tine » poate fi resursa ta cea mai importantă pentru o perspectivă la care poți visa și poți participa.

Deși pare a fi un proces sau o calitate, aceasta a devenit un stigmat social al “relațiilor de încredere”. 

“A oferi Încredere” este oglinda vulnerabilităților noastre pe care avem nevoie să le “găzduim” o perioadă în celălalt. Putem încerca să le luăm înapoi cu câtă grație putem la acel moment si să ne îngrijim noi de ele, continuând să practicăm relații “cu încredere”. 

…Încrederea este o stare a noastră şi poate veni din Iubire şi nu din Frică.