„Oprește-te să mai muți scaunele pe Titanic”

Există ceva aproape seducător în „ruminare”. Te face să simți că participi. Că gestionezi. Că, dacă te gândești suficient de mult, poate reușești să ții perspectiva sub control.

Reluăm conversații. Construim scenarii. Negociem mental scenarii ale viitorului imaginar in dialoguri absente. Fără să ne dăm seama, devenim surprinzător de „eficienți” în a administra situații care nu există… încă.

Provocarea este că cea mai mare parte a acestei activități mentale se consumă în locul greșit. Undeva între anxietate și responsabilitate, ajungem să investim enorm din resursele de timp si energie, fără să dăm un alt „Sens” unui „Ceva” ce se dezbină sub ochii noștrii.

Distanța dintre ele poate fi o structură concentrică simplă a « Atașamentului »:

Cercul 1 — Ce controlezi

Acțiunile tale. Reacțiile tale. Efortul tău. Deciziile tale.

Cercul 2 — Ce poți influența

Relații. Conversații. Direcții. Rezultate.

Cercul 3 — Ce nu controlezi

Alți oameni. Trecutul. Viitorul. Timpul. Felul în care ești interpretat. Faptul că viața refuză, uneori, să respecte scenariul negociat în mintea ta.

Ironic, exact aici se consumă cea mai mare parte a Overthinking’ului.

Overthinking’ul rareori este despre claritate … mai des, este despre rezistență. Devine o încercare sofisticată de a negocia cu incertitudinea.

Nu pentru că ne place să suferim. Ci pentru că vulnerabilitatea reală este mult mai inconfortabilă de acceptat si integrat decât iluzia controlului.

Așa ajungem să confundăm efortul mental cu responsabilitatea. Să credem că, dacă purtăm suficient o problemă în minte, avem și puterea de a o controla. Dacă ii oferim un scop „nobil”, este neapărat de „nechestionat”.

Dar, pe măsură ce investim tot mai multă energie în Cercul 3, devenim tot mai puțin disponibili pentru Cercul 1— singurul loc în care există încă posibilitatea reală de mișcare.

De aici apare și epuizarea: când consumul emoțional și influența reală nu mai au nicio legătură între ele.

Nu orice rezultat ne aparține. Nu orice disconfort trebuie rezolvat imediat. Și nu orice incertitudine cere un plan nou.

Uneori, claritatea începe cu o întrebare mult mai simplă:

„Încerc să acționez… sau doar încerc să rezist schimbării?”

Uneori, cel mai inteligent lucru pe care îl putem face este să ne oprim din „mutatul scaunelor pe Titanic”….

Să avem curajul să privim oceanul.